Vreau mentorat și nu educație

Tras prost, un șut în cur rămâne doar un șut în cur.

Oamenii mari le știu pe toate și își iau juniori doar ca să le confirme asta. Oamenilor mari le place să șteargă cu cei mici pe jos, să îi umlilească și să dea cu ei de pereți. Ei simt că orice junior are nevoie de educație, că nu învață nimic util la școală și că e adus dintr-un ocean al necunoașterii pe un tărâm al științei absolute. Oamenilor mari le place să fie idolatrizați și să fie rugați cât se poate de frumos. Oamenii mari se simt datori să dea o lecție gratuită despre "superioritatea șefului".

Din poziția juniorului, nu am înteles niciodată de ce ai vrea să fii pupat în cur de unu' despre care tu oricum crezi că nu știe nimic. Tot din poziția juniorului, cred că inconsistența asta și mentalitatea "e junior, deci il fut" nu arată decât nesiguranța propriei persoane. Iar ca junior, lecția asta învățată pe cont propriu, vine impreună cu aroganța.

Fiecare grup de oameni frumoși are un urât de care să râdă

Ce faci dacă nu mai ai idei, chef și inspirație? Declari nul?

E cam tristă situația, pentru că se presupune că asta o să fac. O să scriu și o să am idei să îi conving pe grași să cumpere o margarină "lait", pe hipseri o mașină exagerat de scumpă și pe tinerii inculți să se ducă la evenimente culte.

Dar ce faci dacă vezi un mare hău și nu mai poți scrie decent despre nimic, dacă "becspeisul" a devenit cea mai apăsată tastă și "nu" cel mai bun prieten? Ce faci dacă ești în pană? Dacă îți torturezi creierii și nu te mulțumește nimic? Ce faci dacă nu mai poți scrie despre tine, despre bărbații din viața ta, despre margarine, despre campanii eșuate, despre femeile proaste, despre muzică? Lași totul baltă și te apuci de altceva?

Deci, ce faci?

Se poate învăța dragostea necondiționată?

Când câinele meu mi-a ros cei mai frumoși și scumpi pantofi, primul meu gând a fost "Cine mama dracului m-a pus să îmi iau câine, când ador atât de mult pantofii?". Apoi mi-am auzit "Cine te-a pus să îi lași acolo?", "Tu nu îl iubești", "Ție nu îți trebuia câine la cât de egoistă ești..." etc.

Sunt egoistă, nu îmi plac compromisurile, lucrurile mele sunt doar ale mele, iar iubire necondiționată am doar pentru mine. Restul e un exercițiu al toleranței mele. Pot învăța să iubesc necondiționat o ființă de orice fel exterioară mie?

De când am scris ultima oară...

... am uitat cum e să scrii cu diacritice și dacă gheață se scrie cu "e" sau cu "i"
... mi s-a zis de zeci de ori "postează dracu' ceva pe blogul ăla"
... am dat de două ori același examen, de fapt de 3: prima oară am dezamăgit eu, a doua oară el, iar a treia ne-am împacat
... am avut 290 de postări necitite pe blogurile altora
... mi s-au îndeplinit dorințe mai vechi
... am pierdut o mare iubire: pantofii Fornarina
... am avut emoții
... am iubit
... am râs.