sâmbătă, iulie 10, 2010

Toţi şi restu'

În clipa în care mori îţi vezi înaintea ochilor toată viaţa.

În momentele în care îţi omori sufletul ca să nu mai simtă nimic, îi vezi pe toţi cei care l-au chinuit. Îl vezi pe primul iubit care arată bine şi de care îţi este parcă dor. Nu neapărat că era EL, ci doar pentru că a fost primul. Şi pentru că îţi spune că te-ai făcut cam porno. Îl vezi pe ăla cu care ai dormit la nenorocirea aia de chef şi v-aţi încuiat în cameră ca sa nu mai vină alţi idioţi să doarmă cu voi şi să vă înghesuie. Iar restul cretinilor sunt convinşi şi azi că v-aţi futut. Vezi o grămadă de oameni pe care îi recunoşti din liceu, dar nu ai ştiut niciodată cum îi cheamă, deşi ei îţi spun pe nume.

Şi îl vezi pe el, ăla de te-a lăsat pentru alta, care se uită sec la tine şi te întreabă ce mai faci. Poate că nu ar fi trebuit să te opreşti să te gandeşti la el, pentru că fix atunci apare. Înalt, bine făcut şi cu un rânjet de cretin pe faţă. Şi parcă o urmă de regret. Şi tot aşa de sec dispare în fumul ţigărilor ieftine şi al aburilor berii de căcat. Parcă a apărut doar ca să îţi aduci aminte că el există, că e cu alta şi că ti-e înfiorător de dor de el.

Şi degeaba încep toţi băieţii să îţi spună că e un imbecil notoriu, că ar trebui să te distrezi şi să îl dai dracului de animal, că ţie tot îţi pare rău. Stingi ţigara, termini berea şi ieşi, deşi oricum nu e afară.

Poate ar fi mai bine să dormi... Şi atât

1 replici:

Joker spunea...

¨Sclavă a egoismului, narcisismului și a egocentrismului, am o fobie față de eșec, mediocritate și monotonie¨
??
Eu le sunt sef, le manipulez, in favoarea succesului fara de remuscare.Sunt mai castigat.